Furtuna pe munte – indicatori care pot anunța schimbarea vremii

Pe munte, vremea poate fi greu de prezis, fiind în continuă schimbare, de la oră la oră. Atunci când pleci la drum e important să verifici prognoza meteo, să fii pregătit (cu echipamentele necesare) și flexibil în cazul unei furtuni, la nevoie abandonând misiunea. Chiar dacă ai plecat în tură pe o vreme bună, pe parcurs totul se poate transforma. Cu toate acestea, există unii indicatori (mai mult sau mai puțin convenționali) care pot anunța schimbarea vremii astfel încât să poți lua din timp deciziile corecte.

Dacă te pricepi la meteorologie și climatologie, atunci știi cu siguranță tipurile de nori și recunoști alte fenomene care îți vestesc dispozițiile vremii; însă, dacă nu ai cunoștințe tehnice, e posibil să te ajute cele de mai jos.

 

Înrăutățirea timpului poate fi anunțată de:
  • Apariția pe vârfurile munților a unor nori denși, care se mișcă rapid pe verticală;
  • Sunetele care se aud mai departe, iar mirosul vegetației se intensifică;
  • Soarele care răsare în ceață;
  • Vântul care bate ziua dinspre înălțime spre vale (sau invers noaptea);
  • Rândunelele și lăstunii zboară razant cu solul;
  • Vacile se strâng unele lângă altele;
  • Câinii părăsesc turma și se apropie de stână;
  • Broaștele ies la mal și orăcăie puternic;
  • Păsările insectivore se ridică și vânează mai jos;
  • Țânțarii și muștele înțeapă insistent, fără să se ferească;
  • Rozătoarele își intensifică activitatea în timpul zilei;
  • Animalele dau semne de nervozitate;
  • La oameni, reumatismul și sciatica se înrăutățesc și dor la apropierea ploii.

 

Îmbunătățirea vremii mai este anunțată de:
  • Apariția unui strat subțire de ceață deasupra crestelor montane;
  • Apariția ceții seara pe vale;
  • Soarele care apune pe un cer albastru, senin și trandafiriu;
  • Lipsa vântului (fumul se ridică vertical);
  • Înseninarea cerului;
  • Răcirea aerului noaptea și apariția picăturilor de rouă;
  • Dispariția norilor înaintea apusului;
  • Țânțarii care zboară în roiuri compacte;
  • Muștele zboară în roiuri mici și se învârtesc;
  • Șopârlele ies să se încălzească;
  • Păsările zboară foarte sus.

 

Culoare cerului arată gradul de umiditate atmosferică:
  • Cer roz – aer uscat;
  • Cer galben – aer umed;
  • Cer verde – aer foarte umed;

Roz înainte de răsărit: prevestește vreme frumoasă

Roșu purpuriu dimineața în zori: se apropie furtuna

Roz la apus sau roșu noaptea: vreme bună

Galben auriu: ziua va rămâne frumoasă

Galben pal: vine ploaia

Roșu spre violet la apus sau răsărit: furtună

Gri dimineața: prevestește o zi uscată

Gri la apus: ploaia vine în curând

 

Vremea pe munte nu ține de tine, dar, în schimb, tot ce poți face este să te pregătești pentru ea, să fii echipat corespunzător și să alegi cele mai bune soluții ca să nu-ți pui în primejdie viața. Nu uita să verifici buletinul meteo și să fii atent la schimbările din jur. Muntele nu pleacă nicăieri, te va aștepta tot acolo și data viitoare.

 

***

Informații culese din: Manual de supraviețuire –  Șerban Derlogea (ed. Amaltea, București, 2002)

 

Arată și prietenilor:
Facebook
Google+
http://calatorcudor.ro/furtuna-pe-munte/
Twitter
Pinterest
1

Leave a Reply

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
error: