Echipamentul unui montaniard

Un montaniard știe că echipamentul (pe lângă condiția fizică și psihică) contează enorm atunci când pleacă într-o aventură. Hai să acordăm mai multă atenție lucrurilor pe care le luăm cu noi pe munte și să alegem cu cap cele necesare și nimic în plus. Situațiile sunt diferite de la anotimp la anotimp și de la drumeție la drumeție, dar asta nu înseamnă că nu există o listă general valabilă cu echipamentele care ne ajută să ne simțim mai bine pe munte.

Dacă ești începător, e bine să învestești mai întâi în lucrurile basic (o pereche de bocanci buni, un rucsac confortabil, o bluză tehnică și o geacă impermeabilă) iar apoi, după ce te-ai obișnuit cu muntele și îți dorești experiențe mai intense, poți completa lista cu alte accesorii trebuincioase. Oricum ar fi, nu neglija acest aspect.

Ți-am pregătit mai jos o lista cu echipamentele mele și funcționalitatea lor, dar și câteva idei despre cum ar trebui să le alegi.

Rucsacul

Alegerea unui rucsac bun este foarte importantă căci de el va depinde întreaga ta drumeție. E bine să ții cont de: activitatea pe care o faci (tură pe munte sau drumeție ușoară), durata, anotimpul, cazarea (pensiune sau campare la cort).

După ce ai stabilit rolul rucsacului, fii atent la capacitatea acestuia. Un rucsac de 20-40L este potrivit pentru turele de 1-2 zile. Unul de 50-60L pentru turele de 3-4 zile, iar un rucsac de peste 70L este adecvat pentru perioadele mai mari de 5 zile.

Nimic nu e bătut în cuie deoarece trebuie luat în calcul puterea fiecăruia (ține cont că ai de urcat pe poteci de munte și fiecare gram în plus contează). Important e să nu umpli rucsacul cu obiecte inutile, ci să faci o selecție rațională a fiecărui obiect. Greutatea se poate reduce și prin achiziționarea unor echipamente performante, care sunt mai ușoare. Dacă sunteți doi sau mai mulți, greutatea se poate împărți.

Un alt lucru de luat în seamă atunci când îți alegi un rucsac este croiul: materialul, spatele, bretelele, centura, fermoarele. Ai nevoie de un rucsac dintr-un material respirabil care să se muleze perfect pe spatele tău, să se ajusteze și să îți preia din greutate. Nu uita să cumperi (dacă nu are deja) o husă de ploaie.


Pentru campare
  • Cortul: trebuie ales în funcție de anotimp, mărime și greutate
  • Sacul de dormit: caută un sac ultralight, care să reziste la temperaturi cât mai scăzute
  • Salteaua / izoprenul: noi ne-am împrietenit cu saltelele auto-gonflabile, mici, comode și ușor de strâns
  • Pătura sintetică: o astfel de păturică te poate încălzi mai bine în sacul de dormit
  • Perna gonflabilă: dacă vrei un plus de confort
  • Arzător + butelie + aprinzător
  • Vase de aluminiu + tacâmuri

Cu ce ne îmbrăcăm

Investește în haine tehnice care să se usuce repede, să mențină temperatura corpului și să te protejeze de frig. Cel mai indicat ar fi să te îmbraci în cât mai multe straturi, ,,ca o ceapă”, pentru a putea scăpa ușor sau adăuga încă un strat la nevoie (Baba Dochia e un exemplu de urmat).

  • Bocancii: când alegi perechea potrivită trebuie să ai în vedere următoarele:

– să fie impermeabili (cu Gorotex sau alte materiale care să fie waterproof și să permită transpirației să iasă din bocanc)

– să aibă o talpă aderentă (Vibram-ul te ajută să nu aluneci și preia din vibrații)

– înălțimea bocancului (bocanci scurți sub gleznă – pentru vară; bocancii medii care îți susțin și protejează glezna – pentru trei sezoane; bocancii înalți – pentru iarnă)

– mărimea (preferabil să îți iei cu jumătate de mărime mai mare deoarece piciorul se va umfla pe traseul ; plus că ai loc de încă o pereche de șosete)

  • Polarul: cea mai utilă piesă de vestimentație pe care o poți purta oricând și oriunde; e super călduros, ușor și moale de-ți vine să stai numai în el
  • Windstopper: geaca care ține vântul la distanță
  • Geaca de ploaie/pelerina: alege ori una ori alta ca să nu îngreunezi rucsacul
  • Pufoaica: e super light, ocupă puțin spațiu în rucsac și poate fi ușor trasă deasupra unui polar
  • Pantalonii/colanții: eu una m-am obișnuit cu colanții care au un strat de polar pe dedesubt
  • Tricou: evită bumbacul! alege un tricou tehnic care permite transpirației să se evapore ușor
  • Bluza de corp: similară cu tricoul, dar cu mânecă lungă; poate avea pe dedesubt și un strat subțire de polar
  • Ochelarii de soare: must have pentru orice anotimp și expediție
  • Buff/pălărie: buff-ul e mai versatil și perfect în orice sezon
  • Mănușile de vară: bune împotriva vântului și a frigului de pe creastă
  • Șosetele tehnice: îți menține piciorul uscat, asigură confortul și conferă izolație termică

Pe timp de iarnă mai adăugăm

  • Geaca de puf: menține căldura corporală, este ușoară și ocupă puțin spațiu în rucsac
  • Cagula: îți protejează fața super bine și poate înlocui fesul
  • Fes de iarnă cu polar
  • Mănuși pentru temperaturi joase, rezistente la vânt și apă
  • Pantaloni de iarnă: asemănători celor de schi, din softshell
  • Bocanci de iarnă: oferă protecție termică, sunt înalți, nu lasă apa să intre în interior și conferă stabilitate prevenind alunecările; dezavantajele ar fi că sunt rigizi și grei
  • Parazăpezi: împiedică zăpada să între pe sub pantaloni direct în bocanci
  • Colțari și piolet: chiar dacă nu le folosești tot timpul și cântăresc cam mult, pe porțiunile cu gheață sau zăpadă întărită îți pot salva viața
  • Rachete de zăpadă: soluția practică pentru deplasarea prin zăpada adâncă
  • Încălzitoare pentru mâini și picioare: nu e musai, dar pot preveni degerăturile în cazul unei ture lungi


Accesorii musai
  • Bețele de trekking: sunt un sprijin de încredere în orice drumeție
  • Frontala: o investiție foarte bună care nu se compară cu nici o lanternă
  • Harta + busola + gps: e bine să le ai pe toate pentru date cât mai exacte
  • Crema de protecție UV: recomandată pentru orice anotimp
  • Termos
  • Un cuțit bun/briceag
  • Trusa medicală
  • Folia de supraviețuire
  • Cască + mânuși + kit pentru via ferrata: pentru cei care sunt obișnuiți cu cățăratul

Arată și prietenilor:
Facebook
Google+
http://calatorcudor.ro/echipamentul-unui-montaniard/
Twitter
Pinterest
2

Leave a Reply

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
error: