Poate că sunt subiectivă dar cu siguranță te va impresiona și pe tine acest orășel cocoțat pe un versant, ce are atât vedere la Marea Ionică cât și priveliști impresionante spre Vulcanul Etna. Și pe lângă asta, în partea de jos a localității se află Isola Bella, o insulă superbă la care poți ajunge pe jos dacă te încumeți să treci fâșia îngustă de pământ, locul de întâlnire a valurilor din toate părțile. Cert este că acest cadru de vis întregește imaginea exotică a Siciliei.
Vizionează varianta video a călătoriei aici.
Cum ajungi aici
Taormina se află la 55 km de Catania, oraș în care există cel mai apropiat aeroport. Distanța dintre cele două o poți străbate fie cu trenul, fie cu bus-ul. Mai există varianta de a închiria o mașină, asta dacă te încumeți să conduci în haosul sicilian.
Vezi aici mersul trenurilor și autobuzelor.
Unde te cazezi
În ceea ce privește cazarea, ai două variante: fie stai sus pe munte, în centrul istoric, fie jos la mare, aproape de plajă. Legătura dintre cele două puncte este realizată de funicular sau de șoseaua care urcă în serpentine. Cică există și un drum pietonal (sau niște scări?) ce te poartă sus, dar pe noi nu ne-a tentat treaba asta. Mai degrabă iei taxi-ul (preț dus: 10 euro) sau bus-ul (preț bilet dus: 2 euro), ori alegi calea firelor cu funicularul (preț bilet dus: 3 euro).
Noi am ales să stăm în partea de jos a orașului, aproape de gară, însă ceva mai departe de plajă. Recomand să căutați cazare în zona funicularului. Sus, în centrul istoric (unde se află locurile de cazare), este interzis accesul vehiculelor, iar ca să mergi de unul singur pe străduțele pietonale pline ochi – cu bagajul după tine – e o adevărată aventură.
Fiind cea mai boemă și căutată destinație de vară din Sicilia, trebuie să iei în calcul prețurile și locurile disponibile în perioadele turistice, căci s-ar putea să ai ceva de furcă în sezonul estival.
Ce să vezi în Taormina
Să o luăm cu începutul. În partea de jos, între Capo Taormina și Capo Sant’Andrea se află Isola Bella, o rezervație naturală denumită și Perla Mării Ionice. Vizitarea insulei se face începând cu ora 9am, permițând accesul unui număr de 15 persoane odată. Prețul unui bilet întreg este de 6 euro.
În apropiere se află funicularul care te duce pe versant. Orașul de sus este delimitat de Porta Messina și Porta Catania, între cele două desfășurându-se centrul istoric. Nu vă imaginați că veți găsi ruine sau ceva părăsit, căci în realitate veți găsi un oraș prosper, comercial, plin de magazine scumpe, restaurante, cafenele, biserici și piețe inundate de sonorități siciliene.
Pornind la pas prin Poarta Messina, ajungem la cea mai râvnită atracție turistică: Teatro Greco. Fiind fondat de greci, acest oraș păstrează nenumărate urme ale trecutului, teatrul fiind pe departe cel mai important loc. Din interiorul lui se poate avea acces la cea mai frumoasă panoramă asupra vulcanului Etna și asupra întregului oraș, ba chiar mai departe. Biletul de vizitare costă 10 euro, dar merită fiecare bănuț.
Înaintând pe străduța pietonală principală Corso Umberto vei descoperi bisericuțe și clădiri cochete demne de admirat în voie. Îți vei continua drumul apoi spre Piazza IX Aprile și Biserica San Giuseppe, de unde vei avea o nouă perspectivă asupra depărărilor. Urmează Turnul cu Ceas și Cattedrale di San Nicola, după care ajungi la Poarta Catania, sfârșitul străzii.
Noi ne-am oprit la un restaurant mai liniștit cu vedere spre mare și miros de portocali, La cisterna del Moro, unde am savurat cea mai bună pizza și cel mai mare calzone.
Un parc ce merită vizitat este Villa Comunale, o grădină în stil oriental, parfumată și cochet aranjată.
Ce se mai află în apropiere
Din Taormina poți ajunge ușor în Giardini-Naxos, un orășel dichisit, pe coastă, cu plaje întinse și priveliști faine.
Tot în apropiere se află și Castelmola, orașul de pe stâncă, situat deasupra Taorminei, ceea ce asigură priveliști încântătoare.
Harta orașului Taormina o găsești aici.