Toamna în Vrancea: Rezervația Naturală Cheile Tișiței și Cascada Putnei

Traseu

Lepșa – Cheile Tișiței – Tunel – retur

Durata: 5 ore (cu pauze)

Distanța: 16 km dus-întors

Data: 14 octombrie


Cum toamna își anunța culorile ei unice, cele mai de preț, am decis să ieșim în natură și să admirăm transformările ei. De astă dată, am ales un loc nou, într-o zonă neexplorată de noi, încă. Ne-am pornit spre Vrancea, mai precis, spre Lepșa. Aici avem prima noapte de cazare și nu voiam să ratăm ce se ivește în jur.

Plecați din Iași pe la ora 16, am ajuns la destinație pe întuneric, după ce serpentinele de la Tulnici ne-au făcut drumul de noapte ceva mai agitat. Abia în zorii zilei următoare avea să descoperim frumusețea locului. Pensiunea pe care o găsisem pe net era situată într-un loc izolat, ceea ce prilejuia liniștea mult dorită, dar și vederi încântătoare. Și cum norocul era de partea noastră, surpriza a fost că am avut întreaga clădire exclusiv la dispoziție noastră, cu biliard, bucătărie și ce mai avea ea în dotare.

Următoarea dimineață ne-a găsit în mijlocul naturii pictate de toamnă, tablou ce a fost întregit de doi cai sălbatici ce pășteau în tihnă. Micul dejun a fost cu adevărat o desfătare, având în față o asemenea priveliște. Păcat că timpul nostru era limitat și nu ne-am putut bucura mai mult de tot ce oferea acest loc.

(fotografie realizată de Alex)

Aventura noastră abia acum începea cu o porție bună de hălăduială prin natură. Tocmai de aceea am lăsat în urmă confortul casei și ne-am îndreptat spre Rezervația Naturală Cheile Tișiței. Planul nostru era să străbatem cheile până la tunelul cel mare și înapoi. Zis și făcut.

Chiar la ieșire din Lepșa (cum te îndrepți spre serpentinele de la Tulnici), vei găsi pe partea dreaptă un podeț și ceva indicatoare către rezervație. Imediat ce ai traversat podul, virezi dreapta și mai mergi cale de 800 m până la parcarea de la intrarea în chei.

Traseul nu este unul dificil, însă lungimea sa necesită ceva motivație și mai mult timp la dispoziție (mai ales, în această perioadă când zilele sunt din ce în ce mai scurte). Cheile sunt spectaculoase, iar vegetația colorată desăvârșea acest tabloul autumnal. Din loc în loc erau amenajate niște podețe foarte simpatice care te ajutau să traversezi râul în siguranță. Am întâlnit pe traseu un număr remarcabil de oameni, unii mai dornici ca alții să simtă frumusețea toamnei.

După ceva vreme am ajuns la primul tunel. Încărcat de frunzele galbene, acesta părea o poartă către o lume nouă. La fel a fost și la cel de-al doilea tunel. Ultimul, însă, avea să fie cu adevărat o surpriză. Știam că avea o lungime de 267 m și că lumina nu pătrundea deloc. Taman acum mi-am uitat frontala. Iar bateria telefonului m-a lăsat și ea. În fond, nu aveam lanternă… Noroc de tata și de lumina lui. Și că tot veni vorba de el, doar noi doi am dus la bun sfârșit acest traseu (Alex s-a oprit la intrarea în tunel pentru niște fotografii, iar mama rămăsese să contemple natura ceva mai la vale).

Am traversat întreg tunelul cu o unică și nu prea puternică sursă de lumină, dar am reușit să ne descurcăm remarcabil. Luminița de la capătul tunelului ne-a dat speranțe și ne-a ademenit în același timp. Înăuntru, poteca este destul de dificilă, existând denivelări, bolovani și porțiuni pline cu apă. Dar cu oarece atenție se depășesc toate obstacolele.

Eram fericiți nevoie mare când am ajuns la capătul traseului încât am uitat că mai trebuie să ne și întoarcem. Ce-i drept, drumul înapoi pare mereu mai scurt. Doar bocancul stâng a început să mă deranjeze, încet dar sigur, luându-mi puțin din avânt. În rest, toate bune și frumoase. O zi splendidă de toamnă și o plimbare potrivită pentru a surprinde toate ipostazele acestui anotimp.

(fotografie realizată de Alex)

După ce am ajuns la mașină și ne-am ospătat cu cele avute în mașină, ne-am îndreptat spre Cascada Putnei. Am ieșit la șoseaua principală și, după un kilometru, am virat dreapta la indicatorul către cascadă. De menționat este faptul că aici vei plăti o taxă de vizitare în valoare de 2 lei/persoană. Am lăsat mașina și am coborât câteva trepte până ce am zărit-o. Se arăta în toată splendoarea sa, chit că nu era la debitul maxim. Nu am găsit un unghi prea potrivit de a o încadra (fiind îngrădit totul în jur), dar mi-am dat silința să surprind spectacolul apei.

Curând, am părăsit locul și ne-am îndreptat spre noi meleaguri pline cu mistere, povești și doruri… Va urma.

Arată și prietenilor:
Facebook
Google+
http://calatorcudor.ro/toamna-in-vrancea-rezervatia-naturala-cheile-tisitei-si-cascada-putnei/
Twitter
Pinterest
8

Leave a Reply

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
error: