Traseu: Iași – Cheile Bicazului (Lacul Roșu) – Cetatea de Baltă – Alba Iulia
Data: iulie 2013
Așteptam de ceva vreme să se împlinească ziua în care vom pleca la drum. Și iată că sosise! Planificasem în mare parte călătoria: verificasem rezervările pentru pensiuni și stabilisem traseele pe care urma să le face (sau cel puțin așa credeam noi).
Ne-am pornit pe patru roți și am gonit rapid spre Cheile Bicazului – Lacul Roșu. Zonă faină, dar prea cunoscută de noi pentru a zăbovi mult. Ne-am sucit puțin gâtul în sus și am admirat din nou stâncile ce parcă te amenință că vor veni peste tine. Mirosul de kurtos kalacs ne-a semnalat că am ajuns și la Lacul Roșu. Am zărit rățuștele de pe lac, le-am fotografiat repejor, iar apoi ne-am pornit din nou la drum.
Și tot zburând ca vântul și ca gândul iaca am ajuns pe drumul vinului. Vii cât cuprinde. Păcat însă că nu am găsit o cramă la marginea drumului să degustăm ceva bun. Și cu dorința asta în gând, am ajuns la Cetatea de Baltă. Aici se regăsesc ruinele unei fortărețe din sec. I dar și Castelul Bethlen-Haller. Pe cel din urmă am vrut să îl vizităm, dar am aflat că s-a transformat într-o casă de oaspeți, pe scurt într-un fel de hotel. Dezamăgiți, ne-am urmat traseul tot înainte, nu înainte de a imortaliza marea construcție.
Cazarea o avem în Alba Iulia la Pensiunea Ara. Noroc de GPS că ne-a dus într-acolo. (Am avut o pățanie destul de comică legată de această pensiune. După ce am ajuns înapoi în Iași ne-am dat seama că ne lipsea o cămașă foarte adorată. Am sunat la pensiune să întrebăm dacă nu cumva am lăsat-o acolo, însă răspunsul lor a fost negativ. După vreo jumătate de zi ne sună înapoi și ne spun că respectiva cămașă e la ei și că femeia de serviciu a găsit-o. Iar apoi urmează mult bla bla. În orice caz, cred că haina își găsise un nou propietar. În mod normal nu ne băteam capul pentru o simplă cămașă. Dar aceasta ne lega de niște amintiri frumoase și era adusă dintr-o țară îndepărtată. Așa că am cerut sa ne fie înapoiată prin curier. Și așa a fost. Dar peste muult timp. Important este că într-un final a ajuns la noi spălată, călcată – poate apretată? – de ziceai că e nou-nouță.)
După un timp de odihnă, ne-am îndreptat spre Cetatea Alba Iulia. Clădiri frumoase și multă istorie. Totul era renovat și strălucea în soarele după-amiezii. Las fotografiile să vorbească.
Și așa a trecut prima zi a călătorului cu dor. 🙂
Vezi ZIUA 2
