Traseu și marcaj:
Poiana Pelegii – Lacul Bucura
Durata: 2 ore (cu cortul în spate)
Grad de dificultate: ușor
Altitudinea maximă: Lacul Bucura (2041 m)
Data: 21-22 iulie 2016
Pentru că Munții Retezat ne chemau de mult la ei, am simțit că e momentul oportun să facem cunoștință. Chiar dacă plecarea a fost una spontană, am așteptat confirmarea prognozei, care ne anunța că vremea va fi potrivită pentru tura noastră.
Traseul până în Țara Hațegului este unul luuung. Am urmat calea Iași – Borsec – Reghin – Alba Iulia – Hațeg – Râu de Mori – Poiana Pelegii. Drum bun, liber, peisaje frumoase, nimic de comentat. După localitatea Râu de Mori, trebuie urmată calea spre Barajul Gura Apei. Aici te așteaptă o barieră, care te anunță oficial că ai intrat în Parcul Național Retezat. Taxa pentru parc este de 10 lei de persoană și 15 lei pentru mașină. Din acest punct până în Poiana Pelegii ai de parcurs aproximativ 25 de km pe drum forestier, distanță pe care o parcurgi cam într-o oră jumătate. Nu te speria, poți merge cu orice tip de mașină. Dar, dacă ești mai viteaz și ai prea multă energie, poți lăsa mașina la intrarea în parc și să străbați distanța pe jos. Dar eu una nu recomand deoarece drumul e doar prin pădure, nu ai perspective și ajungi prea obosit la destinație pentru a putea să te bucuri de ce urmează mai departe.
Noi am ajuns în parcarea de lângă poiană în jurul orei 20. Din acest punct ai cam 5 minute de mers (urcare puțin abruptă) până la locul de campare. Dar, înainte de asta, am întâlnit lângă mașini un grup de străini fericiți nevoie mare. În timp ce se uitat spre masiv printr-un super profi monoclu, făceau semne disperate la ceilalți să vină să vadă minunea. Ne ducem și noi înspre ei și aflăm că tocmai au reperat o ursoaică cu doi puiuți. Ne arată fascinați descoperirea lor. A fost prima dată când am văzut un urs pe munte… Bine, nu era aproape de noi sau ceva, dar știam că sunt acolo, undeva poate pe traseu și deja începeam să îmi fac tot felul de griji și scenarii :)) Dar îmi revin repede.
Ne pregătim să găsim un loc bun de campat în poiană. Toate bune și frumoase până ce ne-am dat seamă că nu vom mai putea găti mâncare caldă. Arzătorul nostru nu funcționa. Și așa a trebuit să ne descotorosim de toate bunătățile pe care doream să le preparăm pe munte. Mâncare frumos porționată și sănătoasă. Asta e. Trecem la conserve și cârnăciori uscați. Ba mai adăugăm și niște lapte bătut cu fulgi, așa de noapte bună.
Dimineața ne trezim în razele soarelui și mirosul muntelui. Aici, timpul trece altfel, iar somnul e ca un vârtej în care sunt amestecate toate amintirile și redate aleatoriu.
Strângem cortul repejor, ducem la mașină proviziile care nu ne mai sunt necesare și pornim încrezători înainte spre Lacul Bucura. Acolo aveam de gând să campăm seara următoare.
Deci pornim la drum. Mergem ce mergem și ce să vezi… Nu am fost atenți când și cum am spânzurat de rucsac unica noastră sticlă cu apă pe care o aveam și ghice ce… când să luăm o curbă ce urca abrupt… hop sare sticla direct în prăpastia de lângă. Și atunci necaz. Eram pe la mijlocul traseului și rămăsesem fără pic de apă. Nu mai era cale de întors înapoi la izvorul din Poiana Pelegii căci pierdeam timp prețios. Așa că am luat-o înainte mâhniți nevoie mare. Doar peisajul ce ne mai înveselea.
Ieșisem din pădure și ne pierdeam printre jnepeni. Vârfurile masivului începeau să se arate timid. Așa că hai să scot gopro-ul să filmez minunăția. Când să îl deschid ca să iau câteva cadre observ că gopro-ul făcea ceva figuri. Până la urmă s-a blocat definitiv (cred că de la priveliște :))). Și dus a fost. Mâhnită nevoie mare, căci nici dslr-ul nu l-am luat în această tură, mă împac cu ideea că tot ce mi-a rămas e telefonul. Noroc că aveam acumulatorul extern și nu mă amenința bateria. Încă.
Multă lume pe traseu și voie bună. După ultimul urcuș, se deschidea în fața noastră panorama. Ochii mi-au sclipit instant. Atâta frumusețe ce împrăștie muntele în jur…incredibil.
Am găsit îndată și locușorul nostru pentru cort. Ziceai că aveam pregătită o ditamai fortăreață făcută din pietre care oprea dușmanii să năvălească peste noi.
Am mers la salvamont să vedem cum putea rezolva problema apei. Ne-au dat o sticlă și am umplut-o cu mare zor la izvorul de lângă. Apa e o binecuvântare. Mai ales pe munte.
Cu puterile rămase ne-am instalat cortul și ne-am pus la o gustare, pregătind în același timp traseul pentru orele următoare. Ținta noastră: Vârful Peleaga.
Continuarea în articolul următor.
