Retezatul cu bucuriile lui (II)

Traseu și marcaj:

cruce galbenaLacul Bucura –  Vârful Peleaga – dunga rosie Colții Pelegii – Vârful Custura Bucurei – Curmătura Bucurei – dunga albastra Lacul Bucurel – Lacul Bucura

Durata: 4 h 30 min

Grad de dificultate: mediu

Altitudinea maximă: Vârful Peleaga (2509 m)

Data: 22 iulie 2016

 

Lacul Bucura, cel mai mare lac glaciar din România, ne-a primit cu căldură și bucurie (ca să spunem așa) la malul său. După o urcare de două ore din Poiana Pelegii, ne-am așezat pe o piatră și ne-am lăsat privirea pe reflexia muntelui în apa calmă. Câteva minute de odihnă înainte de a ne porni spre Vârful Peleaga.

IMG_9898

Traseul pleacă de la cabana Salvamont, urcând spre vârf prin Valea Berbecilor.  Apoi, pentru că doream să cunoaștem mai bine muntele, am ales să trecem pe lângă Colții Pelegii, să traversăm vârful Custura Bucurei și să coborâm prin Curmătura Bucurei înapoi la Bucura. Deci un fel de circuit.

La ora 16.00 am pornit pe traseul care știam că durează undeva la 4 ore, fără pauze lungi. De data aceasta aveam la noi sticla cu apă bine ancorată de rucsac și câteva batoane dulci pentru energie. Începem urcușul pe pietrele mari și colțuroase puse de când lumea acolo. Fără bețele de trekking nu prea faci față cu ușurință muntelui. Ele te pot scăpa de un posibil impas.

IMG_9933

Întâlnim în drumul nostru un grup mare de studenți care coborau de zor, în șir indian, mai mult sau mai puțin speriați de panta abruptă cu care aveau de-a face.

IMG_9941

Pas cu pas eram mai aproape de cer. Panorama se deschidea în fața noastră, lăsând ochilor imagini spectaculoase.

Lacurile își arătau formele unduioase, care, de sus, se vedeau cu adevărat maiestos. Cerul parcă se acoperea, dar nu ne intimida deloc, căci știam că nu erau semne de ploaie, torente sau alte fenomene.

IMG_9967

Vârful Peleaga.  Inspir și expir adânc cu dorința de a lua acest aer pur cu mine în bagaj spre casă. Iar ochii fotografiază mintal toate depărtările cu care suntem surprinși.

IMG_9974

IMG_9987

Ne pregătim de coborâre. Și din nou de urcare. Dar pe culme se face că am prins nițel semnal. A, da! am uitat să vă spun că în acești munți nu prea aveți conexiune cu lumea de jos. Prima bucățică de semnal am prins-o înspre Vârful Custura Bucurei, dar taman atunci telefonul s-a inchis de la frig (și din cauza baterie scăzute). Totuși, am reușit să îl repornesc la timp pentru a da semnul de viață mult așteptat celor de acasă.

IMG_0032

13710600_10202179707012224_8662133992241981091_o

Dacă ar fi să mă pronunț, cred că Vârful Custura Bucurei e nițel mai dificil de atins decât Vârful Peleaga, în ciuda diferenței de altitudine. Mai mulți bolovani, mai multe mișcări nesigure care îți dau fiori. Poate am ajuns la concluzia asta și din cauza oboselii care ne ajungea din urmă. Trecem cu bine pe partea cealaltă și ce să vezi… înspre noi se repezea o ceață groasă și deloc binevoitoare. Ținem pasul pe loc pentru a observa încotro se îndreaptă. Nu ar fi fost plăcut să nu te mai vezi dintr-o dată…darămite să mai găsești și marcajul. Mai facem niște fotografii și pare că s-a mai limpezit atmosfera. Ceața își avea drumul ei, care, din fericire, nu s-a intersectat prea mult cu al nostru.

IMG_0039

IMG_0047

Coborâm agale și dăm de doi cai munțomani. Stăteau frumos pe creastă și se uitau ciudat înspre noi. Ba chiar ne-au și fugărit puțin pe traseu (sau poate doar mi s-a părut).

IMG_0050

Cerul însângerat anunța apusul grandios. Trecem pe lângă Lacul Bucurel și ne îndreptăm fericiți spre locul de campare. Între timp s-au mai adunat ceva corturi în jur. Ritualul stelelor era în toi când ne-am ghemuit în sacul moale și am adormit rapid.

13738187_10202158764008662_3645162464849412420_o

DSC_6909

Diminețile la peste 2000 de metri, în aerul muntelui, îți dezmiardă sufeletul și trupul. Păcat că nu pot avea și eu un munte în curtea din spatele casei să pot mereu simți ce simt acum. Dar tocmai pentru că nu poți avea acces zilnic la așa ceva face din acest ritual al urcatului și dormitului pe munte ceva prețios. Așa că ne bucurăm cât putem de clipa prezentă.

IMG_0066

Urmează decizia grea și hotărâm că a venit timpul să coborâm în lume, îndreptându-ne spre acasă. Ne strângem fără prea mult avânt lucrurile și plecăm agale spre Poiana Pelegii, înapoi spre mașină. Pe traseu am întâlnit prea muți oameni pentru o singură cărare de munte. Unii, ca și noi, cu cortul în spate, alții doar pentru o tură scurtă. Toți erau fericiți și liberi în mișcare și trăiri. Muntele te primește la el cu toate involburările tale, te alină, te purifică și la final te lasă mai liniștit, te transformă într-un om mai pur cu mintea, trupul și sufletul.

Ne luăm la revedere de la Retezat și intrăm în mașină. De acum urmează drumul lung spre casă.

 

Arată și prietenilor:
Facebook
Google+
http://calatorcudor.ro/retezatul-cu-bucuriile-lui-ii/
Twitter
Pinterest
0

Leave a Reply

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
error: