Ne-am luat rămas bun de la Insula Skye și am revenit cu picioarele pe pământ. Ne îndreptam cu speranțe (de vreme bună) către o trecătoare impresionantă, pe numele ei Applecross. Drumurile erau la fel de înguste (cum ne obișnuisem deja), cu o singură bandă de mers, ceea ce a intensificat trăirile pe serpentinele fără de asemănare. Cu adevărat atrăgător acest drum…
Chiar dacă am făcut o oarecare abatere de la traseul nostru, Applecross a meritat osteneala. Acum ne îndreptam rapid spre Inverness. Aveam să găsim o cazare într-o zonă liniștită a orașului, aproape de centrul istoric, ceea ce ne-a prilejuit să explorăm orașul la pas. Aparatele nu le-am luat cu noi în aceste plimbări urbane, singurele mărturii fiind cele făcute cu telefonul.
Următoare zi am plecat de dimineață spre misteriosul Loch Ness, în căutarea lui Nessie. Bineînțeles că nu aveam să dăm de el. Tot ce am găsit au fost ruinele Castelului Urquhart și o mare de oameni dornică să descopere nevăzutul. Cei dornici să viziteze castelul trebuie să achite taxa de 9 lire per adult. Parcarea este prea mică pentru mulțimea care se adună aici oră de oră, drept urmare te vei osteni în căutarea unui loc liber.
Mai apoi am urmat drumul whisky-lui. Și, cum era firesc, am pătruns în intimitatea unei distilării – Glen Grant, în care ne-au fost prezentate/explicate procesele și modalitățile prin care se obține această băutură puternică. Am rămas surprinși când ne-a fost spus că într-o oră se produc, nici mai mult nici mai puțin, de 3000 de sticle de whisky. Wow. La final, a urmat și degustarea mult așteptată.
Următoarele nopți aveam să le petrecem pe coasta estică a Scoției. Aveam închiriată o casă în toată regula, într-un loc care s-a dovedit a fi pe gustul nostru, foarte liniștit și pitoresc. Aici ne-am tras puțin sufletul și ne-am relaxat cum se cuvine, lăsând adierea ușoară a brizelor să ne învăluie. Am făcut câteva ture de recunoaștere a zonei, am intrat în vorbă cu vecinii și am început să ne simțim ca acasă.
Pentru a ieși puțin din această atmosferă, am ales să mergem la Castelul Dunnottar, situat în apropiere de Aberdeen. Chiar dacă construcția nu mai e ce a fost odată, amplasarea ei este una de vis. Dunnottar este situat pe o margine de stâncă abruptă, ce stă să cadă în Marea Nordului. Cadrul este un adevărat spectacol. Pentru vizitarea castelului se percepe o taxă de 7 lire de persoană.
Călătoria noastră continuă spre sud. Înainte de a ajunge însă acolo, aveam în plan o vizită la Castelul Blamoral, trecând prin Parcul Național Cairngorms. Însă, ce să vezi, în perioada respectivă nu se putea vizita. Puțin dezamăgiți, ne îndreptam agale către mașină. Când, din senin, apare Majestatea Sa, Regina. Acum înțelesesem agitația și forfota din jur. Trecea mașina în care erau Regina și prințul consort, făcându-ne timid din mână. Un adevărat eveniment și o sincronizare perfectă. Surpriza și entuziasmul m-au făcut să uit de aparatul foto, așa că nu prea am ce să vă arăt…
În apropiere de Perth, ne-am oprit la Palatul Scone. Aici am găsit un adevărat muzeu în aer liber al mașinilor de epocă. Pesemne că era o întâlnire a colecționarilor, un moment de care ne-am bucurat și noi. În curțile acestui castel/palat vei găsi exemplare superbe de păuni liberi, care circulă printre picioarele tale. Prețul de intrare este de 11,5 lire.
Ne-am oprit în Stirling, oraș în care aveam cazarea pentru următoarele două nopți, rezervata pe Airbnb. Din nou, am avut o casă foarte cochetă numai a noastră. Am ales să ne oprim aici, știind dinainte ca în Edinburgh se ținea festivalul anual și totul era foarte aglomerat. Așa că am preferat să ne stabilim la o oarecare distanță pentru a evita aglomerația și frenezia urbană.
Am plecat spre orașul capitală. Nu ne-a luat mult timp să întrăm și noi în atmosfera de sărbătoare a locului. Într-o forfotă continuă, am reușit să surprind doar câteva instantanee cu telefonul. Străduțele mici și înghesuite abia mai suportau marea de oameni. Tot aici, în mijlocul mulțimii, ne-am revăzut cu o veche cunoștință de a noastră, mutată de ani buni în Scoția. Poate că vă este cunoscut titlul „Jurnal scoțian”, carte apărută chiar anul acesta (iar dacă nu, atunci ar trebui să o căutați și să o citiți). Ei bine, autorul este chiar prietenul nostru.
Timpul petrecut în Scoția era pe sfârșite. Mai aveam o singură zi, dedicată în întregime orașului Glasgow. Parcările sunt scumpe în oraș, așa că nu veți avea nevoie de mărunt ci de bancnote adevărate. Am străbătut centrul istoric și comercial, am intrat prin toate magazinele posibile și am încercat să pierdem timpul cu folos. Am ajuns cu ceva întârziere și la Grădina Botanica, pe care, din păcate, am găsit-o închisă. Când seara a venit, a trebuit să ne despărțim de mașina care ne-a purtat cu bine în toată călătoria noastră. A fost o despărțire grea, apăsătoare din punct de vedere afectiv. Am lăsat-o singurică în parcarea aeroportului (conform unui protocol stabilit dinainte) și am plecat fără prea mult entuziasm spre avion. În câteva ore eram din nou acasă, în Iași.
Scoția ne-a deschis noi orizonturi și perspective, ne-a făcut să înțelegem lumea dintr-un unghi diferit și ne-a arătat frumuseți pe care nu credeam că le vom vedea vreodată. Călătoria s-a transformat în ceva mai mult, chiar într-un stil de civilitate și de viață, pe care vom încerca să-l menținem și să-l activăm pe plaiurile românești.
Vezi aici jurnalul video.
