Ești #dependent de fericire?

Săptămâna aceasta am avut prilejul de a prelua contul de instagram al grupului  #dependentdefericire și de a împrăștia fericire prin intermediul fotografiile mele și ale altor români ce-și iubesc țara. Această experiență provocatoare s-a finalizat printr-un interviu, care scoate la iveală lucrurile care mă inspiră și îmi aduc bucurie. Pe tine ce te face fericit?


***

Interviu preluat de pe pagina Dependent de fericire:

DDF: De ce și când ai început cu fotografia?

Eu: Copilăria mea a fost marcată de o cameră Polaroid a tatălui meu pe care o foloseam cu mare drag fără ca el să știe (sau cel puțin așa credeam eu). Încă de pe atunci am simțit o atracție față de lumea fotografică și de poveștile pe care le poate exprima. Iar astăzi, caut să surprind acele fragmente unice din jurul nostru care ne umple sufletul de bucurie și care ne arată simplitatea și frumusețea vieții.

Ce te inspiră atunci când ai un obiectiv în mână?

Natura și suflul ei plin de viață. În natură mă simt vie și plină de vibrații pozitive care mă ajută să imortalizez magia lumii.

Unde îți găsești inspirația?

Pe culmile munților. Cred că acolo, pe lângă inspirație și starea de bine, vei găsi pacea din sufletul încărcat la care tânjim cu toții.

Locul preferat din România?

Orice loc poate deveni un mic paradis atât timp cât interiorul tău e liniștit și fericit. Dar ca să vin cu un răspuns complet la întrebare, atunci aș alege Masivul Ceahlău și întreaga zonă de la poalele sale. Chiar dacă revin an de an în acest loc fascinant, niciodată nu l-am găsit la fel. De fiecare data întâlnesc povești și oameni care mă inspiră în căutările mele și rămân surprinsă în fața noilor descoperiri. Și mai e ceva: de Ceahlău mă leagă prima experiență reală la cort, în lumina stelelor și, totodată, este primul munte pe care l-am simțit sub bocanci.

De ce un blog specializat pe călătorii?

Călătoriile mă ajută să descopăr minunăția din jur dar și să mă descopăr pe mine. Prin intermediul cuvintelor mele vreau să insuflu acel dor de ducă pentru ca lumea să plece în descoperirea frumosului. Viața noastră merită să se transforme într-o călătorie armonioasă către frumos și bine, atât a trupului cât și a sufletului.

Care sunt pentru tine lucrurile alea mărunte care te fac fericită?

Aerul de munte, un zâmbet sincer, un loc nou descoperit, o poză ce transmite sentimente, o vorbă frumoasă și lista poate continua pentru că fiecare lucru, senzație și situație ne pot aduce fericirea dacă știm cum să le întâmpinăm.

Ce-ți place cel mai mult la români și la România? 

Poate că cel mai frumos lucru la români este acea sinceritate în exprimări și simțiri, care te înduioșează și pe care vrei să o transmiți la rândul tău mai departe. România este un tărâm în care formele de relief sunt cele mai plăcute și echilibrate, iar legătura dintre oameni și natură ar trebui să rămână armonioasă pentru veșnicie.

Recomandări pentru o fotografie reușită?

Ieși din cotidian, fugi spre locurile pe care nu le-ai colindat încă și lasă-te inspirat de tot ce vezi în jur. Fii pregătit să surprinzi micile amănunte care aduc noi înțelesuri și întregesc viața. Dacă ești din oraș, pleacă spre țară. Dacă ești de la mare, pleacă înspre munte și tot așa. Surprinde ceea ce nu vezi în fiecare zi. Explorează și lasă-te îndrumat de intuiții și simțuri. Astfel, vei însufleți ce vezi, ce fotografiezi, iar aceste cadre sunt cele mai de preț.

 

 

Arată și prietenilor:
Facebook
Google+
http://calatorcudor.ro/esti-dependent-de-fericire/
Twitter
Pinterest
0

Leave a Reply

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
error: