20 de motive pentru care să te îndrăgostești de Italia

Drumurile m-au purtat adesea spre Italia, căci, simțeam o chemare și o atracție irezistibilă pentru istoria bogată și frumusețile arhitecturale, pentru sălbăticiile montane, pentru insulele feerice  și pentru mâncarea de excepție care hrănește gurmanda din mine.

Am ajuns de câteva ori în această țară pitorească, am străbătut-o din nord până în sud și din est până în vest. Și tot mai am locuri pe care ochii mei nu le-au văzut și inima nu le-a simțit. Cu toate acestea, m-am bucurat de orașele capodoperă ale Italiei (Roma, Milano, Veneția, Verona, Siena, Firenze, Pisa, Florența, Padova, Napoli, Bolzano, Trieste, Pompei), m-am răsfățat cu  panoramele din munții Dolomiți, am văzut vulcani măreți, m-am relaxat pe insula Capri, m-am oglindit în cele mai frumoase lacuri și am rămas fără suflare la nuanțele de pe insulele Murano și Burano. M-am contopit cu vibrațiile Veneției, am scăpat de hoții de buzunare din Napoli, am admirat turnul înclinat din Pisa, am explorat Milano la pas, am salutat-o pe Julieta, am savurat delicatesele locale și, mai nou, am văzut ce are Sicilia mai de preț. Nu voi spune că am un oraș preferat, căci toate se întrec pe sine în frumuseți nemaipomenite, însă, fiindcă am o inimă de montaniard, pot afirma cu tărie că Dolomiții m-au răvășit complet.

Dacă nu ați ajuns încă în Italia sau dacă ați fost de prea multe ori încât nu-i mai găsiți farmecul de odinioară, iată ce vă scapă și care ar fi motivele pentru care ar trebuie să te îndrăgostești de acest tărâm fascinant:

 

1. Toate drumurile duc la Roma…
1-roma

Orașul etern cu ale sale legende și istorii te va atrage fără voia ta și îți va descoperi lucruri tumultoase din trecutul comun. Te vei îndrăgosti de clădirile vechi, de străduțele cochete și de oamenii sinceri. Chiar dacă Roma poate deveni câteodată prea fierbinte, sau chiar mizeră, cu un iz înțepător, ori foarte aglomerată, nu e cazul să disperi și să o ștergi din lista ta de călătorie. Este capitala unde civilizația a luat înfățișare pentru prima dată și cu siguranță încă mai este acolo.


2. Gurmandul din tine va fi răsfățat

2-mancare

Nu putem vorbi de Italia dacă nu aducem în dicuție bucătăria tradițională. Pizza Margherita, Paste Bolognese, Focaccia, Ravioli,  Lasagna, Prosciutto, Carbonara, Panna Cotta, Tiramisu – orice ai alege, în Italia nu mori de foame.


3. În Dolomiți vei găsi locul în care cerul se întâlnește cu pământul

3-dolomiti

Poate cei mai impresionanți munți din Europa se găsesc în Italia. Alpii Dolomiți, cu spectaculoasele lor piscuri de calcar, te vor surprinde cu niște perspective dumnezeiești. Dacă ești omul munților atunci e musai să ajungi aici și să faci un traseu de via ferrata sau măcar să bați căteva poteci ușoare și să te cufunzi în paradis.


4. Inima Italiei o vei afla în Veneția

4-venetia

Chiar dacă uneori aglomerația și căldura verii îți cam taie puțin din avânt, nu te lăsa intimidat. Veneția este oaza de frumusețe care te îmbată și îți invadează cotloanele minții și inimii.  Arhitectura și apele calme atinse de gondolele pierdute parcă în timp și spațiu te vor răscoli complet. Iar măștile de carnaval pe care le găsești la orice magazin de suveniruri te cheamă să le probezi pentru a te purta într-o epocă trecută.


5. Vei descoperi străduțe mici și pitorești

14-stradute

În orice oraș italian ai poposi vei întâlni străduțe înguste și cochete, pline de mister și de farmec pe care trebuie să le explorezi în tihnă.


6. Lacurile de smarald din povești sunt reale

5-lac

Și le găseși în zonele montane ale Dolomiților. Te așteapă aici Lago di Braies, Lago Carezza, Lago Misurina și multe altele cu nuanțe fascinante, în care se oglindesc măreții munți. Fii însă cu băgare de seamă pentru că în aceste locuri se află nimfele apelor care te vor atrage în nesfârșita adâncime.


7.  Artă cât cuprinde

6-arta

Fiecare oraș italian este o artă în sine. Iar muzeele cu operele importante ale lumii te așteaptă să le admiri și să te miri. Dacă vrei să nu pierzi ore în șir la cozile imense de la intrări, fă-ți rezervare din timp cu ziua și ora la care vrei să mergi.


8. Cele mai irezistibile nuanțe le vei găsi în Burano și Murano

7-burano

Aceste insule de primesc cu o arhitectură îndrăzneață printre canalele înguste. O nebunie de culori și forme. Atât Burano cât și Murano zvâcnesc de viață și zâmbesc călătorilor în nuanțe pigmentate, pastelate, luminate. Te așteaptă aici o lume de poveste, colorată de imaginația înaintașilor, pe care trebuie neapărat să o vezi.


9. Insula Capri, o oază de frumusețe

8-capri

Flori și stânci, mare și vaporetto. Combinația perfectă pentru un loc de basm. Iată ce găsești când ajungi în Insula Capri, un loc pe atât de mic, pe atât de spectaculos. Bifează neapărat acest punct pe harta ta de călătorie.


10. Piațete spectaculoase 

9-piatete

În mai toate orașele italiene întâlnești piațete superbe, pline de opere de artă, de flori și de restaurante bune.


11. O arhitectură unică

10-arhitectura-in-picaj

Când vorbim de Italia ne gândim automat la arhitectura unică și la celebrul Turn din Pisa proiectat ,,în cădere”, gata să îl prinzi tu în brațe. Poate că nu știai, dar mai există încă o clădire fenomen ca aceasta, și anume turnul inclinat al Bisericii San Martino din Burano.


12. Acasă la Julieta

11-julieta

O mică incursiune în orașul Julietei, Verona, va scoate la suprafață partea romantică din tine.


13. Cea mai bună înghețată din lume

Aici găsești cea mai fenomenală rețetă pentru gelato. Toate aromele pentru toate gusturile. La baza podului Rialto din Veneția am descoperit preferata mea.


14.  Oameni prietenoși

oameni

Italienii sunt foarte deschiși și prietenoși, dar un pic prea vorbăreți.


15.  Cele mai frumoase Basilici

15-basilici

Grandioase dar sobre, basilicile din Italia te farmecă prin postura și vechimea lor.


16. Flori peste tot

16-flori

Pe fiecare stradă, la fiecare casă zărești ornamente florare frumos așezate la geamuri, care te încântă și care împrăștie în aer o mireasmă delicată.


17. Descoperă Lago di Garda

17-lago

Un loc numai bun pentru relaxare și voie bună, pentru o îmbinare perfectă între apă și munte, pentru povești de dragoste sau pentru activități sportive.


 18. Mini state: Vatican și San Marino

18-vatican

Chiar dacă nu mai e Italia propriu-zisă, aceste două state mici au același farmec și aceleași povești frumoase de împărtășit călătorilor.


19. Drumuri foarte bune

19-drumuri

Dacă faci un road trip cu mașina atunci nu ai de ce să îți faci griji. Drumurile sunt foarte îngrijite și bine semnalizate, fie că ești pe autostradă sau pe un drum comunal (în Italia se plătesc doar taxele de autostradă, care sunt relativ mari).


20. Prețuri permisive

20-preturi

Nu se întrece măsura când vorbim de prețuri. În general, lucrurile costă ca în orice alt oraș european (mai puțin benzina, care este scumpă aici).


 

Ps: toate fotografiile sunt din arhiva personală.

 

Arată și prietenilor:
Facebook
Google+
http://calatorcudor.ro/20-de-motive-pentru-care-sa-te-indragostesti-de-italia/
Twitter
Pinterest
3

Leave a Reply

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
error: