Traseu:
Cabana Bâlea – Curmătura Bâlei (Șaua Doamnei) – Vârful Paltinu – retur
Tip traseu: hiking
Durata: ∼ 3 h
Altitudinea maximă: Vârful Paltinu (2399 m)
Data: 1 noiembrie 2015
Chiar dacă aveam cazarea tocmai în Brașov, ne-am dorit să facem o tură scurtă în munții Făgăraș. Și cum toamna era în toi, ce era mai nimerit decât o ieșire în natura dezgolită…
Am pornit la drum de dimineață, urcând Transfăgărășanul cu mare avânt. Am oprit pe alocuri pentru a imortaliza frumusețea ce se deschidea la orizont. Drumul se unduia ca un șarpe pregătit să atace la cea mai mică neatenție. Eram cu băgare de seamă la serpentine, dar și la peisajul din jur, care căpăta înfățișări surprinzătoare.
Ne așteptam să vedem ceva mai multă zăpadă la lacul Bâlea. În schimb, ne-au întâmpinat câteva sloiuri de gheață, rămase în zonele umbroase, și un frig de crăpau pietrele. Ne-am echipat repejor, fără prea mult tam-tam, și am pornit pe traseu pentru a ne încălzi.
Am intrat în umbra marelui suveran și am simțit aerul rece cum ne invada plămânii. Singura soluție era să înaintăm. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, căci soarele ne aștepata acolo sus. Bolovanii ne ieșeau în cale, făcându-ne dinadins urcușul tot mai greu. Pe traseu, înaintea noastră, mai erau câtiva oameni, așa că ne simțeam în siguranță. Bocanc lângă bocanc, facem pașii împreună spre întinderea alpină. Jocul umbrelor crea un adevărat spectacol. Ajungem la primul marcaj, iar soarele ne iese vesel în față. Așteptam mângâierea lui de ceva vreme și, în sfârșit, am simțit-o.
Mergem tot mai sus, iar panorama se deschide majestos la orizont. Ajungem pe platou și ne tragem sufletul pentru un timp. Ne uităm în toate direcțiile și ne lipim de pământul încălzit.
Urcușul abrupt, diferența de nivel, grohotișul de sub bocanci, și tot ce implică traseul montan, te pregătesc pentru senzația cea mai faină: cucerirea vârfului. Acel moment de grație în care simți vibrația pământului cum cuprinde toată ființa ta. Aerul rece al muntelui te înviorează și îți lasă senzații blajine pe obrajii fierbinți. Ritmul inimii nu îl mai poți stăpâni. Altitudinea te năucește dar nu te lași intimidat. Ai ajuns pe creasta cea mai înaltă și te simti împlinit. Ești una cu muntele, cu înălțimea sa, te contopești cu el, cu sufletul și povestea lui. Și ai vrea să rămâi acolo sus o veșnicie, protejat de lumina și de spiritul muntelui.
Mai avem un hop și ajungem pe vârf. De aici se zărește valea de jos, cuminte și tăcută. Prindem ceva semnal la telefon și, pentru câteva minute, pierdem conexiunea cu natura. Dar, spre binele meu, mi se închide repede telefonul de la frig (iphone fără baterie, domle`). Așa că revin în prezent și inspir aerul tare. Îl îndemn pe Alex să facă același lucru și, curând, ne lăsăm în voia muntelui, sub aripa lui ocrotitoare.
E timpul să ne retragem. Mai aveam un drum lung până jos, plus încă unul cu mașina. O luăm din loc și facem cale întoarsă. Am vrut să ocolim vârful pe dedesubt, dar, din pricina gheții și a zăpezii, accesul ne-a fost blocat. Așa că, am urmat același traseu la întoarcere, admirând încă o dată depărtările. Ne luăm rămas bun și plecăm spre casă mai bogați sufletește decât am venit, încărcați cu energia muntelui.
