Prima tură solitară în Munții Rodnei

Traseu și marcaj:  

dunga albastraBorșa – Stația meteo Iezer – Lacul Iezer – retur

Tip traseu: drumeție

Dificultate: ușor

Durata: 4 h 30 min

Altitudinea maximă: 1836 m (Lacul Iezer)

Data: 22 iunie 2015


Era în plan de ceva vreme o tură în Munții Rodnei, dar, fiindcă situația a fost de așa natură încât Alex se afla peste mări și țări, am decis că e timpul pentru prima mea tură solo. Era poate o idee năstrușnică și inedită: eu și muntele, numai noi doi, pe un traseu care mă purta spre necunoscut. M-am documentat bine înainte de a face acest pas, am aflat timpii de urcare, de unde pornește traseul, dificultatea lui și tot ce am considerat necesar. Am mers cu ai mei până în centrul stațiunei Borșa, de unde se virează dreapta (cum vii dinspre Vișeul de Sus) pentru a intra în rezervație. Se merge 4 km (drum asfaltat parțial, ultima parte fiind forestieră și puțin mai dificilă pentru mașinile cu gardă joasă) până la intersecția cu drumul spre schit, semnalizat printr-un indicator. Aici am lăsat mașina, i-am lăsat și pe ai mei și dusă am fost.

img_0390

Pentru încurajare, mi-am pornit muzica în căști. Dar curând mi-am dat seama că sunetul naturii nu se compară cu nimic, fapt pentru care am abandonat repejor playlist-ul meu. Nu știam cât timp îmi va lua mie să urc efectiv și nici cum arăta poteca (chiar dacă văzusem câteva fotografii pe internet), însă eram pregătită pentru un urcuș de câteva ore până la Lacul Iezer. Drumul pe care se merge este oarecum practicabil și de mașinile 4×4 de la stația meteo. Am pornit curajoasă tot mai sus. Am depășit cuplul pe care l-am zărit jos, când parcam mașina, și care erau, ca să vezi, tot din Iași.  Acum nu se mai zărea nimeni pe traseu.

dsc_3092

dsc_3197

dsc_3120

Era o zi superbă de vară, ce prevestea numai bucurii. Urcușul devenea mai sinuos dar nu mă intimida așa de ușor. La un moment dat, am dat de vreo 4 puști care ascultau muzică cam zgomotoasă la umbra unui copac. Ce căutau ei aici aveam să aflu mai târziu. Erau la cules de afine, căci cică s-ar găsi multe și bune în zonă. Trec mai departe, iar în fața mea încep să se deschidă orizonturile. Se vedea stațiunea jos, așteptându-mă cuminte. Poate se zăreau și ai mei dar nu avem eu ochi prea buni :)).

dsc_3112

dsc_3096

dsc_3105

dsc_3133

Urc și tot urc, până ce dau cu ochii de cabana meteo. Nu se întrezărea nici o mișcare acolo, iar marcajul se cam pierdea printre jnepeniș. O iau pe unde mă duce instinctul și depășesc bariera mare de jnepeni. Sticla mea de jumătate de litru de apă era spre sfârșite, oricâtă economie am încercat să fac. Aici a fost greșeală mea, recunosc, căci am uitat sticla cea mare jos, la ai mei. Dar m-am descurcat cum am putut…

dsc_3145

dsc_3149

dsc_3152

De la cabană mai aveam aproximativ 10 minute până la lac, dar nu vedeam nici un semn că s-ar găsi acolo. Și cu toate astea, el se afla dincolo de bariera naturală, în toată splendoarea lui.

dsc_3155

L-am zărit în cele din urmă, iar prezența lui m-a năucit. Forma sa atipică (harta României) nu se distingea de la nivelul lui așa că am mai urcat câteva minute, până am dat de o perspectivă mai bună. Traseul mai continua cam o oră până la vârf, dar am ales să mă opresc aici. Era perfect așa, aveam o panorama faină în fața și m-am așezat liniștită pe o piatră. Nu știu câtă vreme am rămas suspendată în timp, dar a fost un moment de grație din viața mea și l-am savurat din plin.

dsc_3171

dsc_3169

dsc_3178fd

O tură solitară te ajută să te regăsești și să descoperi noi fațete ale tale, noi simțiri și gânduri. Te provoacă, te încearcă și trebuie să îți demonstrezi că poți merge mai departe, indiferent cât de mare, greu și necunoscut este urcușul. Pas cu pas ajungi sus, într-un loc în care vei fi binecuvântat. Ești doar tu cu tine. Toată ființa ta se va deschide și te va invita să o cunoști așa cum este ea, fără ascunzișuri și subterfugii. Vei descoperi minunea din tine.

img_0414

E timpul să cobor în lume. Pe același traseu, pe care îl cunoșteam acum, am făcut pașii în sens invers. Apa din sticlă se terminase, dar nu avem ce să fac decât să continui coborârea. Număram cotiturile drumului și timpii de mișcare. Nu mai avem mult. Și iată-mă ajunsă înapoi la mașină. Dar simțeam în interiorul meu că nu eram aceeași cu cea care plecasem. Muntele m-a ajutat să mă descopăr și să mă apreciez pentru ceea ce sunt, m-a călăuzit și mi-a făcut cunoscut spiritul din mine.

img_0426

dsc_3200

 

 

Arată și prietenilor:
Facebook
Google+
http://calatorcudor.ro/prima-tura-solitara-in-muntii-rodnei/
Twitter
Pinterest
2

Leave a Reply

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
error: