Paris it`s always a good idea

Primul oraș european în care am ajuns când eram mică a fost Parisul. O lume nouă și fascinantă mi s-a deschis în fața ochilor de copil. Și de atunci tot caut să ajung din nou aici și să recuperez amintirile de odinioară. Îmi doream să revăd acest oraș boem, dar cu ochii unui om mare. Întâmplarea face că am ajuns din nou la Paris în pragul zilei naționale (14 iulie 2016). Nu are rost să vă spun ce zarvă și agitație se împânzea în tot orașul. Un freamăt continuu, un amestec neomogen de oameni zăpăciți și purtați în vârtejul aglomerației. Aveam doar două zile libere la dispoziție (căci eram într-o excursie organizată pe un itinerariu prescris) pentru a pătrunde în atmosfera parisiană, așa că nu am stat pe loc.

Așadar, ce e de făcut în Paris când ai două zile disponibile și e mare sărbătoare?

 

Prima zi:

Jardin des Tuileries

Am început periplul din Place de la Concorde și am luat-o spre grădinile verzi. Ne-am îndreptat spre Luvru, dar nu înainte de a poposi preț de o clipă pe o bancă și a inspira mireasma locului.

dsc_45362

mn

dsc_4545b


Malurile Senei

Ne-am continuat drumul pe malul stâng al Senei, trecând din când în cand pe lângă vreun pod celebru al Parisului. Ne-au ieșit în cale și buchiniștii orașului, ce-și prezentau ofertele cu mândrie.

dsc_4618

dsc_4646

dsc_4736

dsc_46765


Turnul Eiffel

De urcat nu am urcat în turn, căci cozile erau mai mari ca de obicei (plus că am mai urcat o dată, cu alt prilej), așa că i-am dat un ocol și l-am admirat în toată splendoarea lui de la sol. În jurul lui erau prea mulți oameni pentru gustul meu și te întâlneai la tot pasul cu adunături dubioase care îți tăiau ușor elanul.

dsc_4758

dsc_4744


Trocadéro

Pentru că era ziua națională, toată zona frumoasă cu fântâni era închisă, rămânând în urmă porți înalte și schele care diminuau din farmecul locului. Am putut însă avea o perspectivă ceva mai bună a turnului abia de pe esplanada de sus, dar chiar și așa mi-a părut rău că am nimerit într-o astfel de zi de fast.

d


Cu vaporașul pe Sena

Am ales să facem o croazieră cu vaporul pentru a ne lăsa în magia apelor și a vedea dintr-o nouă perspectivă Parisul.  Sunt în total 22 de poduri pe sub care treci și tot atâtea dorințe pe care trebuie să ți le pui la fiecare (cică așa e povestea). Pentru o astfel de plimbare e necesar să îți faci o rezervare din timp. Prețul biletului pentru un adult este de 15 euro – plimbarea clasică. Aici găsești mai multe detalii.

dsc_4635

dsc_4718

dsc_4722

img_9201


Plimbare la librării

Și pentru că voiam îndeosebi să cotrobăi după o carte bună (dar în limba engleză), am făcut un mic popas prin librăriile care mi-au ieșit în cale.


A doua zi

La Défense

Pentru că hotelul nostru se afla în această zonă, la prima oră a dimineții, am făcut o mică incursiune în cartierul modern al Parisului, admirând formele curajoase și neregulate ale clădirilor.

img_9323

 

Catedrala Notre-Dame

A urmat apoi revenirea în oraș, pe Ile de la Cité. Vizitarea Catedralei Notre-Dame îți cere puțină răbdare, căci coada e destul de mare, iar în interiorul sfânt e cam aglomerat din cauza mulțimii.

img_9490

dsc_4729


Montmartre: Sacré-Coeur

Poate că este unul dintre locurile care mi-a plăcut prea mult cândva și m-a dezamăgit acum. Cu ani în urmă, când am ajuns aici, pentru prima dată, m-a impresionat mulțimea de artiști care își prezenta cu mândrie exponatele pe micile străduțe și, mai ales, în piațetă. Astăzi, au mai rămas doar câțiva, mult prea puțini. Farmecul de odinioară al locului l-am simțit evaporat, rămânând în urmă secvențe dintr-un trecut glorios. Iar comersanții ciudați care te agresează pe scările dinspre Sacré-Coeur s-au înmulțit. În rest, locul a rămas neschimbat, de un alb incandescent, așa cum îl țineam minte.

dsc_4800

img_9403

img_9426

dsc_4788

img_9428


Galeriile Lafayette

Nici un călător ajuns în marele oraș, oricât de dezinteresat de cumpărături ar fi, nu trebuie să uite de frumoasele galerii. Ele sunt o operă de artă în sine și dau seamă de un trecut ce a a încântat ochii și inimile trecătorilor și o vor face în continuare.

img_9608


Magazine și străzi lăturalnice

Și pentru că misterul Parisului stă ascuns și în zonele nevăzute sau mai puțin cunoscute, ne-am lăsat pradă străduțelor care ne ademeneau ca printr-o vrajă.

img_9597


Incursiune cu autocarul

La finalul șederii în Paris, am avut parte de un tur ghidat cu autocarul, unde am admirat: Champs-Elysées, Place de la Bastille, Montparnasse, Arcul de Triumf, Opera, Biserica La Madeleine, Domul Invalizilor, Cartierul latin (Panteonul și Sorbona), Louvre, Statuia Libertății, Muzeul Orsay și cred că ar mai fi ceva, dar nu mai rețin. Oricum, o plimbare de acest fel îți oferă posibilitatea de a vedea mare parte din oraș cu un minim efort și timp.

img_9623

 

Arată și prietenilor:
Facebook
Google+
http://calatorcudor.ro/paris-its-always-a-good-idea/
Twitter
Pinterest
8

Leave a Reply

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
error: