Așteptam de vreme bună această zi de august. Încă din perioada cireșilor înfloriți analizam, stabileam și rezervam cele necesare pentru călătoria noastră în Scoția. Avionul a fost bifat prima dată (mare noroc că s-a introdus cursa directă Iași – Glasgow). Apoi am gândit și regândit traseul ce aveam să-l urmăm, am stabilit cazările și, cel mai important aspect, am căutat mașina potrivită care să ne ducă în toate acele locuri necunoscute pe care aveam de gând să le explorăm.
Nu mai știu cum am aflat de Celtic Legend, dar simțeam că aici vom găsi ce ne trebuie. Am ales categoria mașinii pe care o voiam (fiindcă eram patru persoane, am ales ceva mai confortabil), însă modelul propriu-zis aveam să îl aflăm la fața locului. Nerăbdarea era și mai mare acum. Prețurile sunt decente, fără taxe adăugate cine știe pentru ce, cu posibilitatea de a adăuga câți șoferi voiam și de a parcurge un număr nelimitat de kilometri. Unele firme de închiriat mașini încarcă prețul inițial cu fiecare cerință în plus pe care o ai, iar garanțiile pot ajunge până la 1000 de lire. Aici nu a fost cazul.
Am plecat la drum într-o seară liniștită de vară. După vreo trei ore de zbor eram în Glasgow. Ne-am cazat în apropierea aeroportului (la un hotel special pentru tranzit), fără a intra în oraș, căci aveam să îl vizităm la finalul călătoriei. Dimineața, la prima oră, am avut transferul către firma de mașini. Și atunci am văzut-o pentru prima oară. Ne aștepta în toată splendoarea sa o Toyota Avensis modelul 2017, automată, într-o nuanță tare faină și da, cu volanul pe partea dreaptă. Am terminat repede formalitățile și ne-am instalat în mașina ,,noastră” pentru următoarele 10 zile. Alex s-a urcat primul la volan și am pornit (încet, dar sigur) în marea noastră aventură.
Am observat repede cum stă treaba cu drumurile scoțiene. Sunt câteva autostrăzi ce leagă orașele mari, mai ales în partea sudică. În rest, cum urci spre Highlands și tot mai sus, drumurile devin de-a dreptul înguste, ba chiar cu un singur sens de mers. Însă toate excelent asfaltate. Chiar și cele mai uitate și depărtate rute sunt într-o stare foarte bună. În orice caz, noutatea condusului pe partea stângă a șoselei dar și dimensiunea acesteia ne-au dat ceva senzații tari în prima zi.
Despre vremea în Scoția… pot spune că vei resimți toate cele patru anotimpuri în câteva ceasuri. Trebuie să fii pregătit pentru orice schimbare bruscă: e musai să fii îmbrăcat în cât mai multe straturi, să ai mereu geaca de ploaie cu tine (umbrela nu face față), să porți papucii impermeabili dar să-ți iei și ochelarii de soare. Temperatura în luna august nu depășește 20 de grade, iar seara se lasă un frig aprig. Menționez că la toate acestea se adaugă și un vânt puternic, continuu. În cele din urmă te vei obișnui cu aceste fenomene.
Așadar, ne-am depărtat de Glasgow și ne-am orientat spre Loch Lomond. Primul popas l-am făcut în sătucul Luss, așezat pe malul lacului, ce ne-a oferit o priveliște pitorească tipic scoțiană.
Am urmat apoi traseul spre Castelul Inveraray, pe care l-am și vizitat. Trecutul acestui loc este legat de clanul Campbell, fiind reședința ducilor de Argyll încă din secolul al XVIII-lea. Grădina interioară este impresionantă, chiar dacă noi nu am reușit să o admirăm în tihnă din cauza ploii. Prețul întrării (împreună cu taxa de parcare inclusă) este de 11 lire de persoană.
Drumul ne-a purtat mai apoi spre ruinele Castelului Kilchurn, pe care le-am admirat de la distanță și spre Castelul Stalker. Acesta din urmă se află pe apă, iar dacă vrei să îl vizitezi poți lua o bărcuță cu ghid care îți va prezenta locul.
(Castelul Kilchurn)
(Castelul Stalker)
Ne îndreptam rapid spre Onich, locul unde avem rezervarea pentru noaptea ce urma. Am găsit un hostel numai bun pentru o noapte de cazare, cu bucătărie (chiar și saună), pe marginea lacului. Fiind foarte aproape de cea mai frumoasă vale din Scoția, Glencoe, am stabilit că trebuie să o vedem în acea seară. Din păcate, vremea nu a fost deloc înțelegătoare cu noi, așa că am revenit a doua zi dimineață. Și ce încântare… Într-adevăr, această vale are ceva aparte. Și nu pentru că poartă un trecut tragic, de unde și denumirea de ,,Valea Plângerii” (aici a avut loc masacrul clanului MacDonald în 1692), ci pentru că pur și simplu te uimește. Este un loc plin de mister, iar norii care acoperă crestele ajută la ivirea și menținerea acestei atmosfere împreună cu numeroasele cascade care apar parcă de nicăieri (mai ales după zilele ploioase). În acest loc special am decis să ridicăm pentru prima dată drona (pe care am numit-o Glen). Între două reprize de ploaie, am reușit să o înălțăm și să surprindem noi perspective încântătoare.
(fotografie din dronă realizată de Alex)
Eram deja de o zi în Scoția, dar simțeam că ne aflam acolo dintotdeauna. Vremea se preschimba, iar noi eram pregătiți pentru noi experiențe de trăit și frumuseți de văzut. Va urma…
Vezi jurnalul video al călătoriei aici.
