Urcușuri și văi prietenoase, forme și texturi deosebite, animale și flori de un roz incredibil. Așa ne-au întâmpinat pentru prima dată Munții Ciucaș, la început de vară.
Câteva indicații folositoare:
Pentru a ajunge cu mașina spre Cabana Vârful Ciucaș (cum veniți din Brașov spre Ploiești, pe DN1A) trebuie să cotiți la stânga pe lângă o fabrică de îmbuteliere a apei, chiar inainte de a intra în localitatea Cheia. Din acest punct, indicatorul cruce albastră arată traseul de urmat spre cabană. Este un drum forestier, cam 5 km de parcurs până la Fântâna Nicolae Ioan, traseu pe care poți să îl străbați cu orice mașină. Însă, de acolo până la cabană accesul îl poți face doar cu mașini 4×4 deoarece inclinația este foarte mare și drumul se strică pe alocuri. Până sus mai ai de mers un kilometru jumătate, distanță pe care o vei străbate ceva mai greu, mai ales dacă ai echipament în spate. Noi am lăsat mașina lângă fântână (unde se lățește puțin drumul) și am urcat pe jos. Dacă nu vrei să intri cu mașina ta pe drumul forestier sau să mergi la pas până sus, cei de la cabană îți pun la dispoziție o cursă cu mașina lor de teren, contra-cost (o tura dus era undeva la 15 lei/ pers).
Pentru că eram prima dată în Ciucaș, iar vremea nu ne trăgea la cort, am ales să poposim la Cabana Vârful Ciucaș (unde am făcut rezervare cu câteva zile înainte). Doream să facem două trasee în ziua pe care o aveam la dispoziție. Planul de dimineața era să urcăm pe vârful Ciucaș, iar în a doua parte a zilei voiam să mergem în căutarea bujorilor de munte (rhododendronului) pe Șaua Gropsoarele până La Răscruce.
I. Traseu și marcaj:
Cabana Vârful Ciucaș – Țigăile Mari – Babele la sfat – Vârful Ciucaș – retur
Durata: ∼ 2 h 30 min
Grad de dificultate: ușor spre mediu
Altitudinea maximă: Vârful Ciucaș (1954 m)
Data: 9 iunie 2016
Zis și făcut. Traseul spre vârf pleacă de la cabană și te poartă pe o cărare care ba urcă ba coboară. Treci pe lângă tot felul de formațiuni stâncoase cu modele care mai de care mai inedite și spectaculoase. Privirile se mută cu repeziciune pe fiecare cadru și încearcă să suprindă și să memoreze frumusețea locului.
Cum urcăm domol, ne ajunge din urmă un bărbat cu o față puțin transfigurată de grijă. Ne întreabă dacă nu cumva ne-am întâlnit cu vreo trei câini mari (ne arată dimensiunile), câini care au fugit de la cabană. Nu, binențeles. Dacă îi vedeam cu siguranța nu îi puteam rata. Întrebăm dacă ar trebui să ne fie frică de ei, iar omul răspunde: ,,Aaa… nu… dar dacă te apropii de ei fără aprobare… te omoară.” Mai în glumă mai în serios, înțelegem mesajul. Știam că înaintea noastră mai erau ceva oameni pe traseu și n-ar fi trebuit să ne panicăm. Prea tare. Devenisem mai fricoasă ca niciodată. Înaintăm cu mare băgare de seamă la fiecare zgomot sau urmă. Din fericire, nu ne-am întâlnit cu ei nici până în ziua de astăzi. Și curând aveam să uităm de ei…
Trecem pe lângă formațiunea denumită ,,Babele la sfat”. Ne amuzăm puțin de situație, tragem niște cadre și o luăm la pas înainte.
Ne apropiam de vârful Ciucaș și totul părea că se luminează. În minte și suflet. Aveam în jurul nostru munții României. Ne înconjurau măreți cu formele lor inconfundabile. Ne oprim din mers și din gândire. Ne lăsăm în voia Ciucașului pentru o vreme.
Pe vârf poți ajunge din mai multe direcții, trasee mai lungi sau mai scurte, mai dificile sau mai ușoare în funcție de pregătirea ta. Dinspre Șaua Tigăilor ajungeau pe creastă trei bărbați de vârsta a doua. Aveau o condiție excelentă și păreau încrezători și stăpâni pe situație. Oameni ca ei sunt de admirat și respectat. Ba chiar mi-aș dori și eu să am condiția fizică și spiritul lor la vârsta respectivă.
Nu ne mai dăm plecați de aici. Suntem copleșiti de spiritul muntelui. Dar totuși coborâm spre cabană.
Prânzul îl luăm pe terasa cabanei cu nelipsita bere Ciucaș (puțin clișeic dar nu mai conta :))) După ce ne-am recăpătat puterile, ne pornim pe un nou traseu, în căutarea bujorilor de munte sau rhododendronului. Aceștia înfloresc de regulă la începutul lunii iunie. Așa că speram că vom găsi creasta plină cu bujori în floare.
II. Traseu și marcaj:
Cabana Vârful Ciucaș – Șaua Gropșoarele – La Răscruce – retur
Durata: ∼ 3 h 30 min
Grad de dificultate: ușor
Altitudinea maximă: La răscruce (1805)
Data: 9 iunie 2016
Plecăm de la cabană și ne avântăm în pădure. Aceasta este una deasă, iar pe alocuri uscată și fantomatică. Moment numai bun să faci un recurs la perioada copilăriei și să rememorezi acele povești pe care le citeai sau auzeai despre pădurile fermecate și blestemate.
Trecem mai departe și, înainte de a ajunge pe creastă, ne iese în cale un cal. În plin munte apare el, venit de nicăieri, singuratic și speriat. Am încercat să il direcționăm până în creastă, poate – poate își aducea aminte de unde vine. L-am lăsat în urmă cu gândul că e un cal munțoman și știe el ce are de făcut.
Grăbim pasul și ajungem pe Șaua Gropșoarelor. Iată! Bujorii de munte se înghesuiau în buchețele presărate ici și colo. Cu toate că nu toți erau înfloriți, ne-am bucurat pentru frumusețea pe care o împrăștiau florile deschise. Şi pentru a face peisajul mai dinamic, apar de peste culme doi câini frumoși, negri, unul mai creț decât celălalt. S-au luat după niște turiști care, probabil, le-a acordat atenție și nițică mâncare. Acum s-au oprit la noi și aveau să rămână o vreme bună. Așa că ne-am bucurat cu toții de frumusețile locului.
Am început să îi îndrăgim pe cei doi câini ai muntelui. I-am hrănit cu ce aveam și le-am dat să bea apă din palme. Ne-am odihnit cu toții printre bujori și am admirat depărtările. Unul dintre câini ne-a rămas fidel și a coborânt cu noi pe traseu înapoi la cabană. Celălalt s-a întors cu alți turiști în direcția opusă. Compania unui câine pe munte te face să te simți în siguranță, îți inspiră încredere și curaj. Sau cel puțin așa am simțit noi.
Ajunși la cabană înspre seară, ne-am pregătit pentru următoarea zi care ne chema acasă. Am urmat același traseu, cu o mică oprire în Brașov. Iar apoi… home sweet home!
