Și iată că toamna aceasta drumurile aveau să ne poarte prin zone ale țării mai puțin umblate de noi până acum. Aveam să descoperim poteci de o frumusețe nebănuită pe care toamna le-a decorat în modul ei festiv și colorat. Ne-am hotărât să cucerim vestul, începând cu Valea Arieșului și până spre Apuseni. Dar să luăm povestea de la început…
Rezervația Scărița Belioara este parte a masivului Muntele Mare și se află în județul Alba, cuprinzând Șesul Craiului (situat pe un platou calcaros la peste 1350 m altitudine).
Traseu și marcaj: Circuitul Scărița Belioara (punct roșu)
Durată: 5 h 40 min (cu pauze incluse)
Distanța: ∼ 9 km
Data: 13 octombrie 2018
Cum am ajuns aici
De pe drumul național 75 ce leagă Turda de Câmpeni, pe Valea Arieșului, vei semnaliza dreapta spre localitata Poșaga de Jos. De aici pornește un drum parțial asfaltat, practicabil de orice mașină, până în Poșaga de Sus. Urmezi apoi Valea Belioarei și vei ajunge în partea nordică a cătunului. Aici vei observa marcajul spre rezervație și, cel mai probabil, celelalte mașini oprite deja pe spațiul verde ce aduce oarecum cu o parcare. Acum începe traseul efectiv. Marcajul te va purta spre stânga, acesta fiind și sensul pe care l-am ales pentru circuitul nostru.
Începe urcarea…
Nu trece mult și se ivește prima urcare ceva mai antrenantă. Cu opririle de rigoare, observăm în spatele nostru cum se ivește semeț abruptul Șesul Craiului.
Urmăm poteca și după ceva timp ajungem într-o zonă mai accidentată ce avea să semene cu o cățărare pe stânci. La prima vedere pare destul de tehnică urcarea, dar, în realitate, se abordează ușor, fără calități avansate de cățărare. În mai puțin de 15 minute depășim această porțiune de traseu.
Continuăm urcarea prin pădure, descoperim o pajiște cu câteva căsuțe abandonate și ajungem în cele din urmă la golul alpin, locul unde se intersectează traseele. Urmăm indicatorul spre dreapta în urcare până ce vederile încep să prindă contur. Șesul Craiului ne surprinde cu ale sale priveliști și cu abruptul stâncos ce se dezvăluie în timp ce ne apropiem de margine.
Toamna văzută de sus
Un melanj atipic de stânci, văi, păduri, pajiști și ceva cătune, toate trecute prin filtrul auriu-roșcat al toamnei. Petrecem o vreme aici, pe o margine mai prietenoasă.
Urmăm traseul pe marginea stâncilor, descoperind noi vederi minunate. Traversăm o pădure arsă, imaginea devenind astfel ceva mai sumbră dar la fel de spectaculoasă.
Imediat ce depășim această zonă începe coborârea susținută. Alex a trecut în față, căutând sprijin la fiecare pas. Ne mai intersecatăm din când în când cu alți drumeți, ce vedeau de jos, istoviți de urcarea grea. Acum realizâm că am ales bine sensul de străbatere al circuitului. Mergem cât mai mergem și ajungem într-o nouă pajiște cu căsuțe, de unde se poate observa Coșul Boului. Această grotă cu dimensiuni impresionante am reușit să o vedem de aproape cu ajutorul dronei, căci nu există un traseu marcat care să te ducă la ea. Alex a surprins câteva cadre de toamnă cu adevărat surprinzătoare din acest punct.
și câteva fotografii din dronă realizate de Alex…
Nu mai e cale lungă și ne îndreptăm spre finalul poveștii. Coborârea prin pădurea atinsă de toamnă e cu adevărat o binecuvântare. Urmăm poteca ce se transformă în albia unui vechi râu și ajungem la punctul de pornire. Aici circuitul nostru se încheie cu experiențe noi și amintiri frumoase, ce vor dăinui vreme bună în suflete și-n gânduri.
