Transilvania se vede, se simte și se trăiește alături de oamenii ei, de istoria și de monumentele lăsate de veacuri care dau seamă de zări ale unei lumi cu totul aparte.
Am plecat într-o zi oarecare către plaiul transilvănean pentru a descoperi „la firul ierbii” ce are el mai frumos. Aici se regăsesc numeroase cetăți și sate cu biserici fortificate bine păstrate, unele dintre ele fiind protejate de UNESCO, șapte la număr: Viscri, Biertan, Câlnic, Saschiz, Prejmer, Valea Viilor și Dârjiu. Periplul nostru nu a cuprins toate acestea, însă, iată care a fost traseul urmat și ce locuri extraordinare am vizitat:
Cetatea țărănească de la PREJMER
La o distanță de nici 15 km de Brașov se află o biserică fortificată ridicată încă din sec. al XIII-lea care, după cum se spune, nu a fost niciodată cucerită. În schimb, cucerește pe contemporani. Iar pe mine una m-a năucit complet și m-a transportat într-un timp al legendelor și poveștilor. Zidurile ridicate în jurul bisericii, păstrate într-o stare foarte bună, cuprind încăperi dispuse pe trei niveluri, ce aveau menirea să adăpostească localnicii la vreme de război. Imaginea ansamblului fortificat este una surprinzătoare și pot spune că este preferata mea din toate cele pe care le voi prezenta mai jos.
Satul VISCRI și Biserica evanghelică fortificată
Poate că nu degeaba Prințul Charles a ales să-și cumpere o veche casă în stil tradițional în acest sat. Aici se găsesc modele superbe din arhitectura săsească, unele case fiind păstrate într-o condiție excelentă, altele, din păcate, sunt lăsate oarecum de izbeliște și pradă timpului. Dar poate că de pe urma promovării internaționale a acestui loc, lucrurile se vor schimba în bine.
Am fost oarecum dezamăgită, mai ales de drumul care te poartă până în sat. Sunt două variante de acces din E60 (una din localitatea Rupea, cealaltă din Bunești) care mai de care mai proastă. În funcție de cât de dragă vă e mașina, vă atenționez că doar trecând prin praf și pulbere (și multe gropi) veți putea ajunge la Viscri. Satul este vizitat în mare parte de turiștii străini, fascinați de acel ev specific așezărilor uitate de lume (pe care noi încercăm să o camuflăm/ascundem de ochii occidentalilor).
Biserica fortificată poartă semnele unui trecut măreț și îmbie la rememorarea lui. Zgomotul lemnului, ce scârțâie sub picioare când urci în turnurile înalte, te proiectează într-o lume veche, cu iz de mucegai. Această biserică este o bijuterie a secolelor trecute, cu o valoare arhitectonică deosebită, ce trebuie admirată în tăcere.
Taxa de vizitare a bisericii: 8 lei/adult
(casa Prințului Charles)
Cetatea RUPEA
Am aflat de curând că această cetate este una dintre cele mai vechi vestigii arheologice din țară, semnele omenești fiind prezente încă din perioada paleolitică. Însă prima atestare documentară a cetății datează din sec. al XIV-lea. Ridicată pe Dealul Cohalmului, cetatea are vedere în toate cele patru zări și stă parcă de veghe asupra localității Rupea. Astăzi, ruinele rămase din ce a fost cândva sunt bine păstrate, iar zidurile, turnurile (cu numele lor amuzante dar funcționale) și curțile interioare sunt amenajate cum se cuvine.
Taxa de vizitare: 10 lei/adult, 5 lei/copil
Program: 9.00 – 20.00 (aprilie-august), 9.00 – 17.00 (septembrie-martie)
Cetatea țărănească din SASCHIZ și biserica fortificată
Mai corect ar fi ruinele bântuie ale cetății, căci, îmi imaginez că la miez de noapte încă se mai fac incantații pe vârf de deal sau cine știe ce alte vrăjitorii. Lăsând la o parte fanteziile, localitatea Saschiz adăpostește sus pe coamă ruinele unei vechi cetăți țărănești ridicate în sec. al XIV-lea, care servea drept refugiu pentru localnici, dar și pentru păstrarea alimentelor (căci asigura un regim termic adecvat). Pentru a ajunge la cetate trebuie să urmărești indicatoarele din Saschiz, care te vor purta 4 km pe drumuri din ce în ce mai înguste și abrupte (având 4×4 am abordat problema cum nu se putea mai simplu, simțindu-mă în largul meu la volan). La un moment dat se abandonează mașina și se trece la pas. Urmează o urcare de circa 15 minute pe un deal înflorit (cu ceva bălării) până ce se ajunge în mijlocul ruinelor. Chiar dacă locul nu este îngrijit, senzația pe care ți-o lasă este una autentică, punându-te în contact direct cu o față a trecutului neamenajat, nefardat.
Jos, în localitate, se află biserica fortificată, pe care, din păcate, am găsit-o închisă. Am tras câteva cadre din exterior și am mers mai departe.
Cetatea RÂȘNOV
Cu toate că am ajuns de multe ori aici, am zis că merită încă o dată să vizităm cetatea, dar și centrul orașului, amenajat destul de recent. De astă data urma să abordăm o metodă diferită de a ajunge sus: cu liftul. Vorbim aici despre un lift înclinat special, numit cremaliera. În mai puțin de 4 minute ești sus, în fața unei panorame noi. Din punctul în care te lasă liftul, mai ai de mers cam 7 minute până la intrarea în cetate. Ansamblul fortificat păstrează structuri vechi din sec. al XIV-lea, ce au luat locul fortificației de lemn ridicate de Cavalerii Teutoni la începutul sec. al XIII-lea. Mai multe informații despre cetate găsiți aici.
Preț lift dus-întors: 12 lei/pers
Biserica fortificată din BIERTAN
Drumul nu ne-a purtat de astă dată prin zona Biertan, însă am vizitat locul în urmă cu doi ani și am vrut să-l menționez în această listă, mai ales că este primul sat inclus pe Lista Patrimoniului Mondial (din 1993). Zona este deosebit de pitorească, iar biserica ce semețește tăcut deasupra caselor pare a ascunde un mister greu de aflat. De aceea merită să ajungeți aici și să descoperiți istoriile captivante ale locului.
Taxa de vizitare: 10 lei/pers
Program de vizitare: zilnic între 10.00-13.00, 14.00-17.00 (în afara sezonului se intră pe baza de programare)