După tura de pe Culmea Pricopanului, am pornit în grabă către o nouă cucerire: Vârful Țuțuiatu. Cum ziceam în articolul anterior, am ales un traseu diferit spre vârf, lăsând deoparte cel clasic, care pleacă din localitatea Greci (varianta aceasta am găsit-o pe blogul Alexandrei). Am preferat să mai străbatem în plus câțiva kilometri cu mașina pentru a ajunge pe partea cealaltă a muntelui și a merge prin pădurea dobrogeană.
Cum ajungi aici
Din localitatea Măcin ne-am îndreptat spre Luncavița (∼20 km), iar de acolo am cotit-o dreapta spre Nifon pe DJ 222A până în Cetățuia (∼10 km). Drumul te poartă apoi prin Valea Fagilor, o pădure deasă care ascunde traseul căutat de noi, pornind din Valea Seacă.
Trebuie să fii cu băgare de seamă căci, după câțiva kilometri de la intrarea în pădure, vei găsi pe partea dreaptă a drumului o barieră și niște indicatore ruginite, greu de descifrat. De aici începe traseul cicloturistic care se va intersecta (în 2 km) cu traseul spre vârf (cred că mai există o variantă de a ajunge la această intersecție de marcaje, pornind din Valea Seacă, dar trebuie să mai înaintezi cu mașina pe drumul județean).
Traseul propriu-zis
Valea Seacă (sau din apropiere) – Vârful Țuțuiatu – retur
Distanța: 9.6 km (conform aplicației Strava)
Durata: 1h 30min (dus) – 1 h (întors)
Varianta video a turei noastre o găsești AICI sau aici.
După cei 2 km parcurși cu greu pe drumul forestier din cauza copacilor căzuți, am ajuns la indicatorul mult căutat și așteptat. Din acest punct mai aveam de urcat o oră până la vârf.
Pădurea era tăcută iar poteca lină. Bujorii de Măcin stăteau gata să înflorească, pregătindu-se în taină pentru momentul lor de grație. Din păcate, noi am ajuns prea devreme pentru a surprinde frumusețea florilor. Așa că înaintăm cu un oarece regret. Ultima porțiune a traseului este mai abruptă și te pune la încercare. Cam 20 de minute ai de urcat pieptiș, după care ieși din pădure și ajungi, în sfârșit, la 467 m pe Vârful Țuțuiatu.
În jur domneau corturi pline cu oameni binedispuși, dornici să petreacă nopțile sub stele. Să fiu sinceră, îi invidiam puțin (chiar dacă se lăsase răcoare de-a binelea)… Cu siguranță, data viitoare când vom veni prin aceste zone vom avea și cortul în spate.
Formațiunile geologice spectaculoase întregesc peisajul dobrogean și îi dau o frumusețe aparte, pe care nu o mai regăsești altundeva. Ne tragem sufletul preț de câteva clipe și visăm la depărtări. În scurt timp trebuia să coborâm spre mașină căci timpul ne presa și nu voiam să mergem pe întuneric prin pădure, chiar dacă aveam frontale și toate cele.
Am ajuns la mașină chiar înainte de a se lăsa noaptea. Era o atmosferă calmă, din când în când auzindu-se trilul greierilor. În acest decor am pornit înapoi spre Brăila, într-o stare de fericire și mulțumire că am reușit să descoperim o nouă față frumoasă a țării noastre.
