Vara ce-a trecut am avut prilejul de a face o minunată călătorie în lumea multicoloră a Portugaliei și a Spaniei. Făcând o comparație între cele două țări, pot spune că Portugalia mi-a atins o coardă sensibilă și m-a impresionat ceva mai mult. Cum și de ce vă spun într-o clipită.
Lisabona
Primul oraș portughez în care am pășit a fost Lisabona. Am ajuns la orele târzii ale după-amiezii, dar asta nu m-a împiedicat să iau metroul și să ajung în zona centrală, la Praça do Comércio.
A doua zi am făcut o incursiune mai profundă pe străduțele vii ale orașului, dar și în zonele celebre, precum Parque Eduardo Setimo, Torre de Belem, Augustra Street și câteva altele.
Sintra
Ne-am luat rămas bun de la Lisabona și am plecat spre un alt oraș cu ecou, Sintra. Aici se află un castel celebru pe vârf de munte, iar drumul până acolo trece printr-o pădure asemănătoare cu cele amazoniene. Priveliștea de sus este de-a dreptul copleșitoare.
Cabo da Roca
Din Sintra, ne-am îndreptat către cel mai vestic punct al Europei continentale, și anume, Cabo da Roca. Mi-am dat seama că în acel moment mă aflam la jumătatea distanței dintre casă și America. O nebunie. Stâncile și oceanul te pot ameți cu frumusețea lor.
Estoril
În continuare ne-am îndreptat spre Estoril și celebrul litoral portughez. În această zona, au fost exilați mulți scriitori sau oameni politici ai României, precum Mircea Eliade sau Regele Carol al II-lea. Celui din urmă i-am văzut și casa, devenită astăzi o vilă cu apartamente, în care locuiesc și câțiva români.
Porto
Următoarele zile le-am petrecut la Porto. Un oraș cu iz aparte, clădiri vechi, străzi întortocheate și poduri amețitoare. Cred că este cel mai fain oraș portughez datorită unicității lui, a misterului seducător, dar și pentru că aici găsești bine cunoscutul și veritabilul vin de Porto, pe care l-am și degustat cum se cuvine.
Great photos!
Thank you!