În drumul nostru spre nord, ne-am abătut pentru a parcurge un traseu mult râvnit și admirat: Kjeragbolten (locul unde se află celebra piatră suspendată între munți, la 1084 m deasupra Lysefjorden). Aici am descoperit una dintre cele mai frumoase șosele alpine pe care am condus vreodată, aceasta fiind așezată printre niște formațiuni parcă nepământene. Chiar dacă drumurile sunt înguste, perspectivele sunt extrem de largi și înduioșătoare, cât să te țină pe loc pentru mai multe fotografii.
Destinația noastră se afla undeva pe stânga (punctul de unde pornește traseul), însă drumul continuă prin niște serpentine similare cu cele elvețiene, ajungând la final în Lysebotn. Cum era firesc, am coborât mai întâi spre localitatea respectivă savurând cu ochii toate văile, după care am facut cale întoarsă, pregătiți pentru drumeție.
Ajunși în parcare, am fost întâmpinați de oițele cerșetoare de ceva bun. Nu am stat mult pe gânduri, ne-am echipat rapid și duși am fost. Doi metri mai încolo au apărut (ca prin minune) o cohortă de mașini sport care mai de care, menite să-ți ia ochii pentru ceva minute. Gata. Acum chiar am pornit pe traseu.
Detalii traseu:
Distanță: 10 km
Durata: aprox. 6 ore (cu pauze incluse)
Dificultate: ridicată
Diferență de nivel: 570 m
Info utile: click aici
Traseul te ține în forță, dar îți oferă view-uri fenomenale asupra fiordului. Traversezi câteva căldări, apoi urci și cobori ajutat de cablurile bine instalate în piatră. Pe alocuri, drumul devine anevoios și ostovitor. În jurul tău pare că ai un pustiu fără margini, profund și răscolitor. Te impaci cu ideea că ești un simplu muritor, iar acest loc pare a fi ținutul vechilor zei. Cumva, simți că ai întrat într-un tărâm interzis, atât de atrăgător și provocator încât nu te poți opri din înaintare. Și tot mergi. Și savurezi fiecare pas, fiecare zare și adiere de vânt.
Mulțimea de oameni ne anunța că am ajuns în punctul mult râvnit. Cu toată forfota din jur, doar vreo 3-4 oameni stăteau la coada pentru a urca pe bolovanul cu pricina. Ceilalți stăteau cuminți pe margine, privind admirativ curajul neînfricaților :)). Iar eu, surpriză, am fost unul dintre neînfricați. Mă laud acum, căci atunci am avut ceva emoții. Răul de înălțime apare chiar și de nu îl ai. Pasul în gol pe care l-am făcut deasupra fiordului încă mă mai bântuie și acum. Dar ce nu face omul pentru o poză bună?:)) Mai în glumă mai în serios, m-am suit pe bolovan și am făcut chiar acrobații. Nu e așa de rău cum pare din fotografie, dar distanța până jos e reală. Alex s-a depăratat cât a putut de orice margine, just in case.
A fost un episod pe cinste, cu emoții și bucurii deopotrivă. Fără prea multe cuvinte am luat calea înapoi spre mașină. Vremea a fost cum nu se putea mai potrivită și parcă toate astrele s-au aliniat pentru noi. Cu siguranță, acest traseu ocupa una dintre pozițiile fruntașe in top 3 cele mai fascinante ture pe munte pe care le-am făcut până acum. Oare ce va mai urma?
