Traseu și marcaj:
Izvorul Muntelui – Curmătura Lutu Roșu – Piatra cu Apă – Detunatele – Cabana Dochia
Durata: 4 h 30 min
Grad de dificultate: mediu (traseu practicabil iarna)
Diferență de nivel: 953 m
Altitudinea maximă: 1760 m (Cabana Dochia)
Data: 7-9 februarie 2016
7 februarie
Pas cu pas, împreună cu ninsoarea, am pornit către marele suveran, Ceahlăul. Aceasta urma a fi prima noastră tură ceva mai serioasă de iarnă, prin zăpadă, și eram încântați din cale afară.
Am ales un traseu pe care nu l-am mai bătut până atunci (nici măcar în anotimpul cald), cu plecare din Izvorul Muntelui prin Curmătura Lutu Roșu. Nu eram siguri ce aveam să întâmpinăm în drumul nostru, dar presimțeam că va fi fain și avea să merite efortul. Pașii deveneau mai grei odată cu ascensiunea. Urcam anevoios și ne lăsam pradă muntelui. Măreția lui te pune la încercare, iar zăpada te provoacă și ea. Copacii te cheamau să-i îmbrățișezi pentru a-ți oferi căldura lor.
Continuăm pe potecă și zărim golul alpin, salvarea de sus. Grăbim pasul dar ceva parcă ne ține pe loc. Corpul prinde rădăcini, cu toate că sufletul zboară. Ne eliberăm de acea agitație urbană pe care o purtam cu noi fără să vrei. Iar acum lăsam pacea înălțimilor montane să ne cuprindă.
Ne-am cazat la cabană (unde făcusem rezervare din timp) și am așteptat apusul.
8 februarie
Ne-am trezit la timp pentru a întâmpina răsăritul, o nouă zi, o nouă aventură.
Când ne-am venit în fire am plecat la colindat depărtările. Zăpada scrâșnea tăios, iar noi marcam poteca cu doruri și vise, le presăram peste tot pentru a crește mari, reale. Ne-am lăsat mângâiați de soarele cald și am pășit mai departe pe covorul alb.
Apusul ne-a surprins alături de doi câini alpini, bucuroși nevoie mare de noua lor companie.
9 februarie
Purtați de vânt (căci se stârnise un vifor de-a dreptul nemilos), am părăsit creasta Ceahlăului pentru a reveni cu picioarele pe pământ. Adăpostul pădurii nu ne-a fost prea de folos, căci poteca înghețase peste noapte și totul devenise un ghețuș strașnic. Colțari nu aveam cu noi așa că am pornit cu precauție la vale, calculând minuțios fiecare mișcare. Dar nu eram singuri. Nu știu cum s-a făcut, dar alături de noi au apărut și cei trei câini de la cabană (frați, cu siguranță). Aveau să ne conducă întregul traseu, protejându-ne de intemperiile muntelui. Și așa aveam să ajungem safe înapoi în stațiune, recunoscători pentru experiențele frumoase trăite de-a lungul călătoriei noastre.
