Undeva la trei dimineața, pe 31 decembrie, urcam zgribuliți în mașină și luam drumul spre Rarău. O ultimă nebunie la final de an. Voiam să prindem răsăritul de sus, cocoțați pe munte, înconjurați de zăpada cea mare și de suflul vântului (care și-a dovedit puternicia mai mult decât era cazul). Așa că ne-am înarmat cu frontale, ceai cald, bocanci zdravăni și am plecat în noapte.
Am ajuns pe întuneric, iar ultima porțiune a drumului trebuia parcursă pe jos. Mai știti visul ală creepy când sunteți singuri în pădurea pustie în plină noapte? Ei bine, cam în situația asta eram noi… Crepusculul era aproape și trebuia să grăbim pasul. Când am ieșit din pădure, zarea se lumină și frica se risipi. Urcam cu greu prin zăpada cea mare, care, pe alocuri, trecea de genunchi. Când ne-am întors am observat că erau și alte urme bine infipte, poteci ceva mai bătătorite, dar nu a fost chip să le vedem de prima dată. Ajunși pe culme, soarele se trezea din amorțeală. Spectacolul începea…
(în depărtare, Ceahlăul ne făcea cu mâna)
Clipele petrecute la răsărit au construit momentul mulțumirii pentru toate experiențele frumoase ale trecutului, dar au fost și un prilej numai bun de a plăsmui și trimite în univers dorințele pentru 2017. Să prețuim noul an, să îl savurăm și să ne bucurăm de pașii care ne vor purta mai departe, către noi vise.
